Interventii în situații de urgență

  • 14.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu de vegetatie uscata in comuna Valea Ursului

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 16:18, pompierii au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la vegetatie uscata in localitatea Bucium din comuna Valea Ursului.
    Pentru localizarea si lichidarea incendiului au intervenit pompierii de la Punctul de lucru Poienari cu o autospeciala de stingere cu apa si spuma. A ars vegetatie uscata pe o suprafata de aproximativ opt hectare.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind fumatul in locuri nepermise.


    14.08.2020 - Misiune de deblocare usa de la un apartament din municipiul Piatra-Neamt

    Prin apel la 112, in jurul orei 17:00, pompierii au fost solicitati sa intervina pentru deblocarea unei usi de la un apartament din municipiul Piatra-Neamt. La locul solicitarii s-au deplasat un echipaj pompieri din cadrul Detasamentului Piatra-Neamt cu o autospeciala de stingere cu modul pentru descarcerare si un echipaj de la SAJ cu o ambulanta .
    Pompierii, cu ajutorul scarii culisabile, au patruns pe un geam al apartamentului situat la etajul al doilea dintr-un bloc de locuinte situat pe strada Biruintei. In interiorul apartamentului miltarii au gasit un barbat de aproximativ 69 de ani ce nu prezenta semne vitale.


    14.08.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in comuna Bodesti

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:05, pompierii pietreni au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs pe raza comunei Bodesti. Pompierii din cadrul Detasamentului Piatra Neamt au intervenit cu o autospeciala pentru stingere cu modul pentru descarcerare si o ambulanta SMURD TIM. In urma accidentului rutier produs intre doua autoturisme au rezultat trei victime.
    Pompierii au intervenit cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare si au scos dintr-un autoturism trei victime, constiente. Echipajul SMURD a preluat si transportat la spital un barbat de 63 de ani, cu multiple traumatisme.
    Conducatorul auto si un pasager au fost preluati si transportati la spital de catre echipaje de la SAJ.
    Militarii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor si vor sabla caile rutiere.


    14.08.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in comuna Sabaoani

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:08, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs pe raza comunei Sabaoani. Pompierii din cadrul Detasamentului Roman au intervenit cu o autospeciala pentru stingere cu modul pentru descarcerare si o ambulanta SMURD TIM.
    In urma accidentului rutier produs intre doua autoturisme un autoturism s-a rasturnat, rezultand doua victime, constiente.
    Echipajul SMURD a preluat si transportat la spital un barbat de 41 de ani. Un echipaj de la SAJ a preluat o victima si a transportat-o la spital.
    Militarii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor si vor sabla caile rutiere.


    13.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o garsoniera din municipiul Piatra-Neamt

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 20:32, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o garsoniera din municipiul Piatra-Neamt (strada Nicolae Iorga).
    Pentru localizarea si lichidarea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Detasamentului Piatra Neamt cu o autospeciala pentru stingere, o autospeciala complexa de interventie si o autospeciala pentru descarcerare.
    Incendiul se manifesta generalizat in interiorul unei garsoniere dintr-un bloc de locuinte cu patru nivele.
    Pana la sosirea fortelor de interventie aproximativ 40 de persoane din bloc s-au autoevacuat.
    Pompierii au evacuat inca 20 de persoane.
    Nu au fost victime.
    Militarii au localizat si lichidat incendiul si au evacuat fumul de pe casa scarilor, cu ajutorul motoventilatorului din dotarea autospecialei complexe de interventie. Au ars bunurile materiale din interiorul garsonierei.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind efectul termic al curentului electric.
    Proprietara garsonierei, in varsta de 52 de ani, a suferit un atac de panica. Aceasta a primit ingrijiri medicale de la echipajul de la SAJ, refuzand transportul la spital.


    13.08.2020 - Cadre de la ISU Neamt infectate cu COVID-19

    Va informam ca rezultatele testului Covid pentru trei cadre care isi desfasoara activitatea in plan operativ la Detasamentul Piatra-Neamt sunt pozitive, acestea fiind asimptomatice.
    In acest sens, facem precizarea ca dupa primirea rezultatelor care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice si a Directiei de Sanatate Publica, pentru adoptarea masurilor legale.


    13.08.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in comuna Gadinti

    Prin apel la 112, in jurul orei 10:15, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs in comuna Gadinti, pe DN 15 D. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospeciala de stingere, o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Roman si un echipaj de la SAJ.
    In urma accidentului rutier produs intre patru autoturisme au rezultat sase victime constiente (cinci adulti si un copil), din care una incarcerata. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, au scos dintr-un autoturism un barbat de 32 de ani (conducator auto). Acesta a fost preluat de echipajul de paramedici si transportat la CPU Roman.
    Un copil de 8 ani a fost preluat de echipajul de la SAJ si transportat la CPU Roman.
    Militarii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor, au sablat caile rutiere si au ajutat la fluidizarea traficului.
    12.08.2020 - Misiune de cautare a unei persoane posibil inecata in apele raului Bistrita, pe raza orasului Roznov In urma unui apel la 112, pompierii pietreni au intervenit cu o autospeciala complexa de interventie, o barca si o autospeciala pentru scafandri pentru cautarea unei persoane posibil inecata in apele raului Bistrita, pe raza orasului Roznov. La misiune a participat si un scafandru din cadrul Detasamentului Piatra Neamt. Dupa aproximativ patru ore de cautari, pompierii au gasit in apele raului Bistrita un barbat de aproximativ 57 de ani, fara semne vitale.


    12.08.2020 - Dimineata de foc pentru pompierii pietreni!

    In dimineata zilei de 12.08.2020, pompierii din cadrul Detasamentului Piatra-Neamt au intervenit pentru localizarea si lichidarea a trei incendii produse la locuinte. In jurul orei 00:10, pompierii pietreni cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la o locuinta in localitatea Izvoare din comuna Dumbrava Rosie.
    La ajungerea fortelor de interventie incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuinte. Nu au fost victime.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind focul deschis in spatii inchise (lumanare).


    In jurul orei 01:01, pompierii pietreni cu trei autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Piatra-Neamt, in cartierul Valeni.
    La ajungerea pompierilor, incendiul se manifesta in interiorul a doua apartamente si la acoperisul unei cladiri cu un etaj, cu posibilitatea propagarii la celelalte apartamente.
    Pompierii au localizat si lichidat incendiul in urma caruia au ars aproximativ 110 mp din acoperisul cladirii, deseuri de carton aflate in pod, obiectele de mobilier si materiale textile.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind efectul termic al curentului electric (cablu electric deteriorat).
    Locatarul apartamentului de la parter a suferit un atac de panica. Aceasta a primit ingrijiri medicale de la paramedici refuzand transportul la spital.


    In jurul orei 04:32, pompieri din cadrul Detasamentului Piatra Neamt cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD si un echipaj de pompieri voluntari cu o autospeciala de stingere de la SVSU Candesti au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la o locuinta in localitatea Candesti. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuinte existand pericolul propagarii la un adapost pentru animale si un depozit de furaje.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind efectul termic al curentului electric.
    Proprietarul a suferit arsuri de gradul I la mana dreapta. Acesta a primit ingrijiri medicale de la echipajul de paramedici, refuzand transportul la spital.


    11.08.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in comuna Gheraesti

    Prin apel la 112, in jurul orei 23:37, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs in comuna Gheraesti. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospeciala de stingere, o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Roman si un echipaj de la SAJ.
    In urma accidentului rutier produs intre un TIR si un autoturism au rezultat doua victime constiente, din care una incarcerata.
    Pompierii, cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, au scos din autoturism o femeie de 41 de ani, aflata pe scaunul din dreapta conducatorului auto.
    Aceasta a fost preluata de echipajul de paramedici si transportata la CPU Roman.
    Conducatoarea autoturismului in varsta de 18 ani a fost preluata de echipajul de la SAJ .
    Militarii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor si au sablat caile rutiere.


    10.08.2020 - Misiune de degajare a unei persoane blocata intr-o fantana din comuna Dobreni

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 17:08, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina pentru degajarea unei persoane blocata intr-o fantana la cca 4 m adancime, in localitatea Dobreni. Persoana intrase in fantana (aproximativ 8 m adancime ), cu ajutorul unei scari, pentru a curata fantana.
    La locul solicitarii s-au deplasat doua echipaje de pompieri din cadrul Detasamentului Piatra Neamt cu o autospeciala complexa de interventie si o ambulanta SMURD. Pompierii, cu ajutorul mijloacelor specifice de interventie de evacuare din mediu ostil, au scos un barbat in varsta de 68 de ani, constient. Barbatul a primit ingrijiri medicale de la paramedici, dar a refuzat transportul la spital.


    10.08.2020 - Misiune de degajare a unei persoane cazute in paraul Tolici din comuna Petricani

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 16:53, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina pentru degajarea unei persoane cazute in paraul Tolici, in localitatea Tolici, comuna Petricani. La locul solicitarii s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospeciala de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detasamentului Targu Neamt si un echipaj de la SAJ.
    Pompierii au scos din albia paraului, cu ajutorul targii, un barbat de aproximativ 60 de ani care cazuse de pe un pod, de la o inaltime de aproximativ 5-6 m. Barbatul, constient, a fost preluat de echipajul de la SAJ si transportat la spital.


    10.08.2020 - Misiune de salvare a unei persoane care ameninta ca se arunca de la inaltime in municipiul Roman

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 15.18, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina pentru salvarea unei persoane care ameninta ca se arunca de la inaltime. Trei echipaje de pompieri din cadrul Detasamentului Roman s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospeciala de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospeciala pentru lucru la inaltime si o ambulanta SMURD.
    Un barbat de aproximativ 32 de ani a fost convins de un prieten si de loctiitorul comandantului Detasamentului Roman sa coboare de pe schela unui bloc (de la nivelul etajului al treilea).
    Dupa ce a coborat, barbatul a fost asistat de paramedici, refuzand transportul la spital.


    10.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o fabrica de paine din municipiul Piatra Neamt

    Prin apel la 112, la ora 09:37, pompierii pietreni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o fabrica de paine din municipiul Piatra-Neamt. Au intervenit pentru localizarea si lichidarea incendiului aproximativ 30 de pompieri cu 7 autospeciale (5 autospeciale pentru stingere, o autospeciala pentru lucru la inaltime si o ambulanta SMURD).
    La ajungerea fortelor de interventie incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperisului.
    Pompierii au localizat si lichidat incendiul in limitele gasite.
    Nu au fost victime.
    A ars acoperisul cladirii pe o suprafata de aproximativ 800 mp.
    Datorita planseului din beton de la ultimul etaj, incendiul nu s-a propagat in interiorul cladirii.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind folosirea focului pentru executarea unor lucrari de hidroizolatie bituminoasa, fara respectarea normelor de prevenire si stingere a incendiilor.
    Administratorul societatii comerciale, ce executa lucrari de hidroizolatie la acoperisul fabricii de paine, a fost sanctionat pentru nerespectarea normelor de prevenire si stingere a incendiilor.


    08.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o locuinta in comuna Vanatori Neamt

    In data de 08.08.2020, prin apel la 112, in jurul orei 22:42, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta in comuna Vanatori Neamt.
    Pentru localizarea si lichidarea incendiului au intervenit patru echipaje de pompieri militari cu trei autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Targu Neamt si pompieri voluntari din cadrul SVSU Vanatori Neamt.
    La ajungerea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperisului unei case si la acoperisul unei anexe gospodaresti, cu posibilitatea propagarii la o casa situata la 5 m distanta.
    Incendiul a fost localizat si lichidat, in urma caruia au ars:
    - acoperisul casei pe o suprafata de aproximativ 180 mp;
    - acoperisul unei anexe gospodaresti pe o suprafata de aproximativ 40 mp si bunurile materiale din interiorul acesteia.
    - 2 mp din acoperisul unei case din vecinatate.
    In urma incendiului, din cauza temperaturii ridicate, s-au deteriorat cinci geamuri de la casa invecinata.
    Proprietarul, in varsta de aproximativ 52 de ani, a suferit atac de panica. Acesta a primit ingrijiri medicale de la echipajul de paramedici la locul evenimentului, ulterior fiind transportat la spital.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind fumatul in locuri nepermise.


    08.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu de vegetatie uscata produs in comuna Bozieni

    In data de 08.08.2020, prin apel la 112, in jurul orei 20:10, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu de vegetatie uscata produs in localitatea Cuci din comuna Bozieni, cu posibilitatea propagarii la fondul forestier.
    Pentru localizarea si lichidarea incendiului au intervenit un echipaj de pompieri cu o autospeciala de stingere de la Punctul de lucru Poienari, un echipaj de pompieri cu o autospeciala de stingere de la Detasamentul Roman, un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Oniceni cu autospeciala din dotare si pompieri voluntari din cadrul SVSU Bozieni.
    A ars vegetatia uscata pe o suprafata de aproximativ 40 hectare.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind focul deschis in spatii deschise.


    08.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc din municipiul Piatra Neamt

    In aceasta dimineata, prin apel la 112, in jurul orei 02:10, pompierii pietreni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc situat pe strada Grigore Ureche din municipiul Piatra Neamt.
    La locul solicitarii s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospeciala de stingere cu apa si spuma, o autospeciala complexa de interventie, o autospeciala de lucru la inaltime si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Piatra-Neamt si un echipaj de la SAJ.
    La ajungerea fortelor de interventie incendiul se manifesta la parterul unui bloc de locuinte, la o boxa improvizata sub casa scarilor. Casa scarilor si holurile imobilului erau inundate cu fum.
    Din cauza fumului au fost evacuate 11 persoane. Trei persoane au fost asistate de paramedici la locul evenimentului, nefiind nevoie transportul acestora la spital. Alte 40 de persoane s-au autoevacuat pana la ajungerea fortelor de interventie.
    Pompierii au localizat si lichidat incendiul si au evacuat fumul cu ajutorul motoventilatorului.
    In urma evenimentului au ars bunurile materiale aflate in interiorul boxei.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind actiunea intentionata.


    07.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu de vegetatie uscata in municipiul Roman

    Prin apel la 112, in jurul orei 16 :40, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu de vegetatie uscata in municipiul Roman, pe strada Islazului.
    La locul solicitarii s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu doua
    autospeciale de stingere cu apa si spuma si o autospeciala complexa de interventie din cadrul Detasamentului Roman si voluntari de la SVSU Roman.
    Fortele de interventie au localizat si lichidat incendiul care se putea propaga la locuintele aflate in apropiere.
    A ars vegetatia uscata pe o suprafata de aproximativ 5 ha.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind focul deschis in spatii deschise.


    07.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o locuinta din comuna Bodesti

    Prin apel la 112, in jurul orei 14 :47, pompierii pietreni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta din localitatea Oslobeni, comuna Bodesti.
    La locul solicitarii s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Piatra Neamt si voluntari din cadrul SVSU Bodesti cu autospeciala din dotare.
    Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case si la doua anexe gospodaresti, cu posibilitatea propagarii la alte anexe aflate in vecinatate. Fortele de interventie au localizat si lichidat incendiul.
    Au ars:
    - casa pe o suprafata de aproximativ 60 mp cu bunurile materiale aflate in interior si documentele de identitate.
    - anexele gospodaresti (bucatarie de vara, adapost pentru animale, adapost pentru pasari) cu bunurile materiale din interior;
    -15 ml de gard.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind scurtcircuitul electric.
    Nu au fost victime.


    07.08.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in orasul Roznov

    In jurul orei 14:43, prin apel la 112, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs in orasul Roznov, la iesirea spre Savinesti. La locul evenimentului s-au deplasat doua echipaje de pompieri cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Piatra Neamt si un echipaj de la SAJ.
    In urma accidentului rutier produs intre un autoturism si o caruta au rezultat doua victime. Pana la ajungerea fortelor de interventie, soferul a fost scos din autoturism de catre participantii la trafic.
    Soferul autoturismului (71 de ani) a primit ingrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedici, dar a refuzat transportul la spital.
    Conducatorul atelajului a fost preluat de echipajul de la SAJ si transportat la spital.
    Pompierii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor.


    06.08.2020 - Misiune CBRN in municipiul Piatra-Neamt

    Pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina pentru deblocarea unui seif ce continea o substanta chimica neidentificata. Solicitarea a fost facuta de proprietarul unei cladiri dezafectate din Piatra Neamt, din stada Migdalelor.
    La locul solicitarii s-au deplasat doua echipaje de pompieri cu o autospeciala pentru descarcerare si o autospeciala complexa de interventie din cadrul Detasamentului Piatra Neamt si o autospeciala CBRN din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Iasi.
    Pompierii au deschis seiful cu ajutorul echipamentelor speciale pentru descarcerare. In interiorul seifului a fost gasit un pachet ce continea o substanta chimica solida. Substanta va fi preluata de un operator economic autorizat.
    La aceasta misiune au participat reprezentantii institutiilor abilitate in gestionarea unor astfel de situatii de urgenta.


    05.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o locuinta in municipiul Roman

    In data de 05 august a.c., prin apel la 112, in jurul orei 18:40, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta in municipiul Roman.
    La locul solicitarii s-au deplasat doua echipaje de pompieri cu doua autospeciale de stingere cu apa si spuma din cadrul Detasamentului Roman si un echipaj de la SAJ. Incendiul se manifesta generalizat la o un foisor si la acoperisul unei anexe gospodaresti (formata dintr-o magazie de lemne si o bucatarie de vara) din imediata apropiere, cu posibilitatea propagarii la locuinta. Pana la ajungerea fortelor de interventie, proprietarul a scos din curtea locuintei un autoturism care a fost usor avariat din cauza incendiului. Pompierii au localizat si lichidat incendiul in urma caruia au ars:
    -foisorul pe o suprafata de aproximativ 25 mp si bunurile materiale aflate in interior (televizor, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice etc.).
    - acoperisul anexei gospodaresti pe o suprafata de aproximativ 70 mp.
    Proprietara, in varsta de aproximativ 50 de ani, a suferit un atac de panica. Aceasta a primit ingrijiri medicale de la echipajul SAJ la locul evenimentului, refuzand transportul la spital.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind scurtcircuitul electric.


    04.08.2020 - Misiune de degajare a unei persoane cazute in raul Cuejdi, in municipiul Piatra-Neamt

    Prin apel la 112, in jurul orei 22.45, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina pentru degajarea unei persoane cazute in raul Cuejdi.
    La locul solicitarii s-au deplasat doua echipaje de pompieri din cadrul Detasamentului Piatra Neamt cu o autospeciala complexa de interventie si o ambulanta SMURD TIM.
    Pompierii au scos din apa raului Cuejdi un barbat, din pacate decedat. Cu ajutorul scarii culisabile si a unor procedee pentru alpinisti, militarii au scos victima din albia raului.


    04.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu de vegetatie uscata in comuna Horia

    Prin apel la 112, in jurul orei 11:18, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu de vegetatie uscata in comuna Horia.
    Pentru localizarea si lichidarea incendiului au intervenit doua echipaje de pompieri cu doua autospeciale de stingere cu apa si spuma din cadrul Detasamentului Roman. Incendiul se manifesta la vegetatie uscata si la resturi menajere, cu posibilitatea propagarii la o ferma agricola.
    Au ars aproximativ 80 de tone de gunoi si vegetatie uscata pe o suprafata de aproximativ 2000 de mp.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind focul deschis in spatii deschise.


    04.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o locuinta din comuna Stefan cel Mare

    Prin apel la 112, in jurul orei 11:15, pompierii pietreni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta din localitatea Ghigoiesti, comuna Stefan cel Mare.
    La locul solicitarii s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Piatra Neamt si voluntari din cadrul SVSU Stefan cel Mare cu o autocisterna.
    Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case nelocuite, cu posibilitatea propagarii la o locuinta aflata in imediata apropiere.
    Pana la sosirea fortelor de interventie, un tanar in varsta de 24 de ani a incercat sa intervina pentru stingerea incendiului, suferind un traumatism la umar. Aceasta a fost preluat de paramedici si transportat la spital.
    Fortele de interventie au localizat si lichidat incendiul in urma caruia a ars casa pe o suprafata de aproximativ 45 mp cu bunurile materiale aflate in interior.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind focul deschis in spatii deschise.


    03.08.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o locuinta din localitatea Zanesti

    Prin apel la 112, in jurul orei 18:53, pompierii pietreni au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta din localitatea Zanesti.
    La locul solicitarii s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere din cadrul Detasamentului Piatra Neamt, un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Roznov, cu autospeciala de stingere din dotare si voluntari din cadrul SVSU Zanesti.
    Incendiul se manifesta violent la acoperisul locuintei si in bucatarie, cu posibilitatea propagarii la locuintele invecinate.
    Pompierii au localizat si lichidat incendiul, in urma caruia au ars:
    - acoperisul locuintei pe o suprafata de aproximativ 200 mp;
    - obiecte de mobilier;
    - aparate electrice si electrocasnice;
    - materiale textile.
    Proprietara, in varsta de aproximativ 58 de ani a suferit un atac de panica. Aceasta a primit ingrijiri medicale de la membrii unui echipaj de la SAJ, la locul evenimentului, refuzand transportul la spital.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind aparatul de gatit lasat nesupravegheat.


    03.08.2020 - Comunicat de presa - Avansari la ISU Neamt!

    In fiecare an, in data de 1 august, cadrele militare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care au indeplinit stagiul minim in grad sunt avansate in gradul urmator. Este si cazul a 55 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ,,Petrodava" al judetului Neamt, care au implinit stagiul minim in grad in cursul anului 2020 si indeplinesc conditiile legale.
    Astazi, la sediul ISU Neamt, dupa ce a fost tinut un moment de reculegere pentru trecerea in nefiinta a comandantului nostru, generalul de brigada Nitica Ioan, a avut loc festivitatea de acordare a noilor grade pentru salvatorii nemteni care au implinit stagiul minim in grad.
    Astfel, au fost avansati:
    13 ofiteri
    - un ofiter de la gradul de locotenent-colonel la cel de colonel;
    - un ofiter de la gradul de capitan la gradul de maior,
    - 11 ofiteri de la gradul de sublocotenent la cel de locotenent.
    si
    42 de subofiteri
    - 17 subofiteri de la gradul de plutonier adjutant la gradul de plutonier adjutant sef;
    - 10 subofiteri de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant;
    - un subofiter de la gradul de plutonier la gradul de plutonier major;
    - 14 subofiteri de la gradul de sergent major la gradul de plutonier.
    Inaintarea in gradul urmator este un moment important pentru fiecare militar, cu o incarcatura emotionala deosebita.
    Felicitari colegilor avansati si succes in continuare!



    02.08.2020 - Comunicat de presa - Generalul de brigada Ioan Nitica - 36 de ani, 11 luni si 7 zile in slujba Patriei!

    Vineri, 31 iulie 2020, comandantul nostru, generalul de brigada Ioan Nitica, a plecat sa ne vegheze de langa stele.
    A fost primul comandant al institutiei nou create in anul 2004, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Petrodava al judetului Neamt, institutie care dupa 15 ani de existenta, se apropie de obiectivul setat de leaderul sau: vreau sa fim cea mai buna institutie din judet!
    Generalul Ioan Nitica a avut o sete de cunoastere cum rar intalnesti, fiind preocupat in mod continuu de autoperfectionare. A croit aceasta institutie dupa principiile sale de viata, dupa felul sau de a fi, solicitand in mod constant imbunatatirea calitatii serviciilor pe care ISU Neamt le ofera cetatenilor judetului, neabdicand nici un moment de la principiul corectitudinii.
    Exigent, direct, luptator, vertical, generos, darz, demn, un om care si-a venerat mama si si-a iubit familia, generalul nostru a reusit sa impuna modestia si discretia care il caracterizau inclusiv pentru ziua de astazi.
    Dedicat trup si suflet meseriei, a reusit sa imprime aceasta atitudine si organizatiei, solicitandu-ne sa punem in permanenta pe primul plan CETATEANUL si obligatia noastra de a-i asigura securitatea in domeniul situatiilor de urgenta.
    Generalul a fost un patriot. DA, a iubit tara aceasta. Cand vorbea despre simbolurile nationale, despre drapel, imn sau ziua nationala, simteai cum se inflacareaza si aproape ii tremura vocea. L-ati auzit rostind juramantul militar in fata formatiei? Juramantul nu era o simpla enumerare de cuvinte. Generalul traia acest juramant si transmitea emotia cand il rostea pentru ca, din momentul in care dansul l-a depus, nu a facut altceva decat sa se conformeze:
    Jur credinta patriei mele, Romania!
    Jur sa-mi apar tara, chiar cu pretul vietii!
    Jur sa respect constitutia, legile tarii si regulamentele militare!
    Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
    Acesta a fost generalul de brigada Ioan Nitica. A fost intruchiparea juramantului militar!
    Domnul general de brigada Nitica Ioan s-a nascut la data de 18 septembrie 1961, in municipiul Piatra Neamt, urmand cursurile claselor I-VIII in orasul natal.
    Studii
    * in anul 1980 a absolvit Liceul militar "Stefan cel Mare" din Campulung Moldovenesc;
    * in anul 1983 a absolvit Scoala Militara de ofiteri activi de transmisiuni Sibiu;
    * in anul 1993 a absolvit Facultatea Arme - Sectia Aparare Civila din cadrul Academiei de Inalte Studii Militare Bucuresti;
    * in anul 2004 a absolvit cursurile de Master la Facultatea de Comunicare si Relatii publice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative;
    * in anul 2013 a obtinut titlul de doctor in domeniul Stiintelor Militare si Informatii la Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" Bucuresti;
    Functii ocupate:
    * 1983-1990 - comandant de pluton la Centrul de Instruire al Apararii Civile;
    * 1990-1993 - ofiter III la Statul Major al Apararii Civile din Bucuresti;
    * 1993-1996 - sef de stat major la Comandamentul Militar Judetean de Aparare Civila Neamt;
    * 1996-2004 - inspector sef al Inspectoratului de Protectie Civila Neamt;
    * 2004-2020 - inspector sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta " Petrodava" al judetului Neamt.
    Grade:
    * locotenent - 23.08.1983
    * locotenent major - 23.08.1987
    * capitan - 31.08.1992
    * maior - 31.07.1997
    * locotenent-colonel - 01.12.2001
    * colonel - 01.08.2006
    * general de brigada cu o stea - 29.11.2018
    Decoratii:
    * Medalia "Meritul Militar" clasa II - 1989
    * Ordinul "Meritul Militar" clasa III - 1998
    * Ordinul "Barbatie si credinta in grad de cavaler" - 2006
    * Semnul Onorific in serviciul Patriei pentru ofiteri pentru 25 de activitate si rezultate meritorii in indeplinirea atributiei si pregatirea profesional




    01.08.2020 - Comunicat de presa - Un caz de infectare cu Covid-19 a unui cadru ISU Neamt

    La nivelul ISU Neamt s-a inregistrat un caz de infectare cu Covid-19, a unui cadru care isi desfasoara activitatea in plan operativ si au fost luate masuri de protectie, conform protocoalelor medicale.
    In acest sens, facem precizarea ca dupa primirea rezultatului care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice si a Directiei de Sanatate Publica, pentru dispunerea masurilor legale.
    Ulterior, au fost dispuse masuri pentru carantinarea acestora la domiciliu, cu mentinerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul institutiei.
    Mentionam ca de la inceputul perioadei care a determinat adoptarea de masuri speciale pentru protectia personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Neamt au fost luate masuri pentru dezinfectia si igienizarea spatiilor, precum si a suprafetelor care sunt atinse frecvent.
    Manifestam o precupare deosebita pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, in ceea ce priveste echiparea corespunzatoare a personalului si decontaminarea dupa fiecare interventie, atat a personalului, cat si a tehnicii de interventie.


    30.07.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in comuna Vanatori Neamt

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 07:37, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs in comuna Vanatori Neamt, zona Branisate. La locul evenimentului s-au deplasat doua echipaje de pompieri cu o autospeciala de stingere cu modul pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Targu Neamt si o ambulanta de la SAJ.
    In urma accidentului rutier produs intre doua autoturisme au rezultat trei victime.
    Unul dintre conducatorii auto implicati a fost preluat de echipajul de la SAJ si transportat la spital.
    Celalalt conducator auto (56 de ani) a fost preluat de echipajul SMURD si transportat la CPU Targu Neamt.
    Un pasager, dintr-un autoturism implicat in accident, a primit ingrijiri medicale de la echipajul de paramedici, la locul evenimentului, dar a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor si au sablat caile rutiere.


    30.07.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in comuna Timisesti

    Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 07:54, pompierii nemteni au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs pe raza localitatii Dumbrava, comuna Timisesti.
    La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospeciala de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detasamentului Targu Neamt si o ambulanta de la SAJ.
    In urma accidentului rutier produs intre doua autoturisme au rezultat doua victime.
    Unul dintre conducatorii auto implicati a fost preluat de echipajul de la SAJ si transportat la spital.
    Un pasager (barbat 42 de ani), din celalalt autoturism implicat in accident, a fost extras de pompieri si predat echipajului de la SAJ, fiind transportat la CPU Targu Neamt. Pompierii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor si au sablat caile rutiere de elementele rezultate in urma accidentului rutier.


    30.07.2020 - Misiune de stingere a unui incendiu produs la o anexa gospodareasca din comuna Pancesti

    Prin apel la 112, in jurul orei 05:18, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina pentru stingerea unui incendiu produs la o anexa gospodareasca din localitatea Ciurea, comuna Pancesti
    La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospeciala de stingere de la Punctul de lucru Poienari si doua echipaje de pompieri, cu o autospeciala de stingere cu apa si spuma si o ambulanta SMURD, din cadrul Detasamentului Roman si voluntari din cadrul SVSU Pancesti. Incendiul se manifesta generalizat la o la o anexa gospodareasca si un adapost pentru animale, cu posibilitatea propagarii la o anexa gospodaresca din imediata vecinatate.
    Pompierii au localizat si lichidat incendiul.
    Au ars:
    - o anexa gospodareasca si un adapost pentru animale o suprafata de aproximativ 130 mp,
    - bunurile materiale aflate in anexele gospodaresti,
    - 2 mc de cherestea,
    - 600 kg grau, v - un circular,
    - un motocultor,
    - o cositoare,
    - plante furajere.
    Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilita ca fiind focul deschis in spatii inchise (lumanare).


    30.07.2020 - Misiune de interventie la un accident rutier produs in municipiul Roman

    Ca urmare a unui apel la 112, pompierii romascani au fost solicitati sa intervina la un accident rutier produs in municipiul Roman, pe strada Gheorghe Doja.
    La locul evenimentului s-au deplasat doua echipaje de pompieri cu o autospeciala de stingere cu modul pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul Detasamentului Roman si o ambulanta de la SAJ.
    In urma accidentului rutier produs intre un autoturism si un microbuz a rezultat o victima, care a fost preluata de SAJ si transportata la CPU Roman.
    O echipa de la Del Gaz Grid a fost solicitata sa intervina deoarece in urma accidentului rutier a fost avariat un stalp de tensiune si un punct de distributie cablu TV.
    Pompierii au asigurat masurile de prevenire si stingere a incendiilor si vor sabla caile rutiere de elementele rezultate in urma accidentului rutier.

    printListeaza articolul